Rolul terapeutic al animalelor şi terapia asistată de animale

Milioane de oameni au drept animale de companie câini, pisici, păsări, broaşte ţestoase, peşti sau diverse alte vieţuitoare. Simbioza este una perfectă: animalul nostru de companie are nevoie să fie îngrijit şi să i se ofere afecţiune, iar noi avem nevoie să îngrijim şi să oferim afecţiune. Şi, în plus, să fim acceptaţi necondiţionat, să nu fim singuri, să relaţionam, să ne jucăm. Şi poate că cel mai important aspect dintre cele enumerate mai sus este acel accept necondiţionat: animalului nostru de companie nu ne va alege niciodată în funcţie de cât de atractivi fizic sau inteligenţi suntem.

O a două formă importantă a relaţie terapeutice dintre om şi animal s-a dezvoltat atunci când s-a descoperit că există rase de câini care, special antrenaţi, pot anticipa crize de epilepsie sau de diabet, fiind folosiţi astfel că însoţitori pentru persoanele care suferă de aceste boli.

O altă formă în care relaţia dintre om şi animal devine terapeutică pentru om este cea în care această relaţie a fost preluată că tehnică de lucru în psihoterapie, apărând astfel TAA (terapia asistată de animale) şi AAA (activităţi asistate de animale). Este vorba despre includerea unui animal într-un plan de tratament pentru persoane cu nevoi speciale. Aceste nevoi speciale pot proveni din afecţiuni fizice (cum ar fi diverse forme de handicap locomotor), din afecţiuni psihice (cum ar fi autism, sindrom Down), dar şi din situaţii speciale (traume, persoane private de liberatate etc.).

Câteva beneficii dovedite ştiinţific ale relaţiei cu animalele (atât animale de companie, cât şi animale din cadrul TAA sau AAA):

- îmbunătăţirea relaţiilor sociale;

- creşterea încrederii în ceilalţi;

- creşterea stimei de sine;

- empowerment (nu există un concept total sinomim în limba română; este tradus deseori că “împuternicire” şi se referă la dezvoltarea autonomiei unei persoane, dezvoltarea abilităţilor cuiva, în acelaşi timp cu creşterea încrederii că se va descurcă într-o anumită situaţie);

- dezvoltarea conştiinţei de sine;

- reducerea nivelului de stres;

- reducerea nivelului de furie;

- reducerea agresivităţii;

- creşterea răbdării;

- recuperare, reechilibrare emoţională;

- îmbunătăţirea comunicării interpersonale, mai ales în cazul copiilor care prezintă dificultăţi în relaţionarea cu ceilalţi, dar care se simt mai confortabil în apropierea de un animal; este şi motivul pentru care, pentru a se apropia mai uşor de un astfel de copil, există psihterapeuti care se folosesc de câini în cadrul psihoterapiei;

- menţinerea de relaţii sănătoase la vârstă adultă poate fi influenţată şi de faptul că persoană respectivă a avut, în copilărie, animale de companie cu care a dezvoltat relaţii puternice;

- animalul de companie poate fi, în copilărie, acel prieten necondiţionat şi devotat căruia copilul îi poate destăinui cele mai ascunse gânduri;

- îmbunătăţirea comportamentelor prosociale, prin creşterea capacităţii de a manifesta respect, empatie, acceptare;

- îmbunătățirea capacităţii de a fi responsabil (mai ales la copii);

- îmbunătăţirea limbajului non-verbal (mai ales la copii);

- ajută în depresie, în stările de singurătate, anxietate sau în alte probleme emoţionale;

- o mai bună şi eficientă organizare a timpului şi a programului, atunci când animalul de companie este un câine care are nevoie de plimbări zilnice;

- creşterea sentimentului de siguranţă, protecţie, mai ales când câinele dvs. este unul de pază;

- studiile au arătat că persoanele care au animale de companie sunt mai active civic, mai implicate în activităţile comunităţii, votează mai des şi interacţionează mai des cu vecinii; animalele de companie ajută aşadar la îmbunătăţirea capitalului social;

- joaca are o multitudine de efecte terapeutice, dar sunt puţine momente în care ne jucăm propriu-zis la vârstă adultă, tocmai de aceea a avea un animal de companie jucăuş este un bun prilej de a ne juca împreună cu el;

- mişcare fizică, în cazul în care animalul de companie este un câine care are nevoie de plimbări lungi sau de multă joacă;

- scăderea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale;

- creşterea nivelului de beta-endorfine (beta-endorfinele fiind implicate în mecanismele de reducere a durerii inflamatorii sau lezionale);

- îmbunătăţirea motricităţii (în cazul persoanelor cu diverse forme de handicap locomotor; una dintre formele TAA este terapia prin echitaţie, la dezvoltarea căreia a contribuit foarte mult Lis Hartel, o daneză paralizată de la genunchi în jos, câştigătoare olimpică a concursurilor de echitaţie).

TAA a fost introdusă că metodă alternativă de terapie în SUA în anii 60, iar în România, în 2004. Primul proiect de terapie asistată de câini, „Câini pentru oameni”, aparţine uneia dintre cele mai cunoscute organizaţii româneşti de protecţia animalelor, Vier Pfoten (de fapt, una dintre reprezentantele, la nivel internaţional, ale organizaţiei austriece apărută în 1988). Vier Pfoten are totodată şi alte proiecte de TAA sau AAA, în care foşti câini fără stăpân, special antrenaţi, lucrează cu copii cu sindrom Down sau vârstnici. TAA şi AAA se adresează tutoror categoriilor de vârstă şi au diverse domenii de aplicabilitate, vizând latura fizică, psiho-socială, emoţională, cognitiv-comportamentală şi de limbaj. Se adresează copiilor cu tulburări de dezvoltare din spectrul autist sau cu ADHD, persoanelor cu tulburări depresive sau anxioase, cu tulburări emoţionale, care au nevoie de recuperare fizică  etc.

Dacă aveţi un animal de companie nu renunţaţi la el când în casă apare un bebeluş. Nemaiamintind beneficiile prezenţei unui animal de companie pe parcursul dezvoltării fizice, psihice şi emoţionale a unui copil, reţineţi că este un mit acela că părul animalelor poate ajunge, înghiţit sau inhalat, pe diverse organe ale corpului (precum ficat sau plămâni), unde poate forma chisturi periculoase. În ceea ce priveşte chistul hidatic acela nu se formează de la firele de păr de animal, ci este produs de un parazit al câinelui. Dar atât timp cât animalele dvs. de companie sunt deparazitate periodic, cum este şi firesc din moment ce v-aţi asumat responsabilitatea îngrijirii lor, nu există niciun pericol, iar părul lor este la fel de puţin periculos că orice alt tip de par, ca de exemplu al vostru. Nu uitaţi totodată că puteţi lua acest parazit de pe legume şi fructe care nu sunt bine spălate sau direct de pe sol, mai ales atunci când nu aveţi o igienă corespunzătoare a mâinilor.

Bibliografie:

 www.goodtherapy.org

 www.animaltherapy.net

 www.equine-therapy-programs.com