Îl/o urăști? Nu te răzbuna pe copil!

            O frumoasă adolescentă, cu ochii mari și migdalați, mi se confesează:

            -Când mama mă privește, simt ura ei pentru că seamăn foarte bine cu tata...

            -Îți cunoști tatăl?

            -Numai din fotografii. Nu mi-l amintesc, fiind prea mică (2 ani) când ai mei au divorțat, dar știu (are grijă mama să-mi amintească) că era un om „de nimic un „bolnav psihic” și „un fustangiu”, iar eu, după spusele mamei, seamăn leit cu el...

            Oameni buni, mame nefericite, s-a destrămat definitv ceea ce era între voi? Vă urâți și vă disprețuiți atât de mult partenerul cu care ați creat un copil? ATENȚIE! Copilul NU E VINOVAT de sentimentele voastre! Nu creați și copilului sentimentele negative față de celălalt părinte! Este VITAL pentru copil să știe că celălalt părinte este un om care l-a iubit și care rămâne pentru copil NESCHIMBAT, indiferent dacă părinții nu se mai suportă.

Din păcate există foarte mulți adulți insensibili, care nu-și iubesc copiii, dacă, din nevoia de a-l pedepsi pe celălalt adult plecat, lovesc în sentimentele copilului, creându-i o stare veșnic ambivalentă: pe de o parte își iubește și are nevoie să-și iubească părintele plecat, pe de altă parte este constrâns să asiste la suferința persoanei care a rămas să-l crească și constrâns să ia în considerare blamarea acesteia, mai mult, să-l alunge și din inima sa.

NU AI DREPTUL să ceri copilului acest lucru! În primul rând, copilul nu are o relație de atașament cu celălalt părinte și îi lipsește și iubirea acestuia. În al doilea rând, e sănătos pentru psihicul copilului să fie diferit de părintele care-l are în grijă și să trăiască viața după propriile lui coordonate, nu după ceea ce simte sau trăiește părintele ce-l are în grijă. Indiferent că ești părinte singur, din cauza unui divorț sau din cauza decesului celuilalt părinte, imaginea celui plecat are nevoie SĂ FIE SALVATĂ pentru binele copilului tău! Știu ce înseamnă să fii părinte singur, de aceea știu că este extrem de greu, de dificil să-l crești și să-l educi. Este necesar să faci o separație între: grijile tale, ca adult, care sunt ale tale și grijile lui, de copil, care sunt diferite și au nevoie să fie respectate! Mulți părinți se simt de-a dreptul depășiți de complexitatea sarcinii de a crește un copil și din faptul că au uitat perioada în care ei înșiși au fost copii și nimeni nu i-a învățat care sunt metodele adecvate folosite în educarea copilului.

Caracteristica societății românești (până în anii 1990) era tradițională, centrată pe valorile familiei (auzeam extrem de rar de divorțuri, cu atât mai puțin de plecări în alte țări ale adulților, pentru muncă, fără a asigura întregii familii condiții de a rămâne împreună). Timp de 24 ani a crescut îngrijorător numărul de copii crescuți de un singur părinte (celălalt fiind plecat la muncă în altă țară, divorțat sau decedat). Mai mult, numărul devine și mai îngrijorător atunci când copiii sunt crescuți de alte persoane decât membri familiei, aceștia fiind plecați la muncă în altă țară. Iată că tinerii noștri sunt din ce în ce mai debusolați, cu un viitor incert, „flămânzi” de atenție și iubire, adunând informații de peste tot, insuficient (sau deloc) gândite pe cont propriu. Devin „robi” ai substanțelor (alcool, tutun, droguri) ce îi „ajută” să uite în ce situație se află. Astăzi, fetele nu știu prea bine cum este să devină mamă, cum să asiguri condițiile necesare creșterii și educării unui copil, cum să împaci rolul de mamă cu cel de bună profesionistă la locul de muncă. Maternintatea este privită cu suspiciune și fără simpatie de către angajator.

Dacă totuși ai ajuns în situația în care ai rămas singurul părinte responsabil de creșterea și educarea copilului tău, pornește schimbarea ACUM! Mai întâi, consideră că monoparentalitatea NU ESTE o patologie socială, ci o alegere viabilă sau o situație fără o altă alternativă. PREȚUIEȘTE faptul că, deși ești o persoană singură, autonomă, ai lângă tine UN PUI DE OM CARE AȘTEAPTĂ SĂ-I OFERI IUBIREA TA și care îți cere voie SĂ-I PERMIȚI SĂ-ȘI MANIFESTE IUBIREA LUI. Ești o persoană puternică, care are curajul să înfrunte greutățile vieții, evaluând și luând decizii de una singură. Mai apoi, de pe această „poziție”, vei scăpa de conflicte, având mai multă liniște în jurul tău, construindu-ți căminul pe care-l visai. Limitele și pașii TU ȚI-I PROIECTEZI, aceste limite incluzând modul în care îți consideri copilul pe care îl ai (indiferent de vârsta lui), rămânând în responsabilitatea ta impunerea limitelor și clădirea personalității viitorului adult. Puteți fi prieteni, dar NU EGALI! Abia când copilul va crește și va putea deveni, la rândul lui, autonom și independent în propria lui viață, va deveni un adevărat prieten pentru tine!

De tine depinde dacă-i sporești povara emoțională și sufletească, criticându-i părintele lipsă, sau vei sta de „pază” la porțile sufletului și minții copilului, neîngăduindu-i cuiva (nici măcar ție) să-l ridicularizeze, să-l umilească și să-i umple suflețelul de tristețe.

Hrănește-ți copilul nu doar cu mâncare ci și cu dragoste, încredere și valorizare! Hrănește-l cu momente de compasiune, fiind tu compasivă cu tine și față de celălalt părinte al copilului tău! Hrănește-ți casa cu dragoste și veselie! Este HRANA care creează sentimentul de STABILITATE și SIGURANȚĂ de care tu și copilul tău aveți atâta nevoie!