A asculta este o artă pe care puțini o stăpânesc, pentru că nicăieri (în familie, la școală) nu se predă această artă. Nu-i învățăm pe copii (nu am fost nici noi învățați) cum să asculte. Să nu ne mirăm că, pentru cei mai mulți, a asculta=a auzi. Da, înseamnă a auzi, însă într-un mod real. Poți să taci și să asculți, dar gândul tău să nu fie la ceea ce spune interlocutorul tău, nici măcar nu auzi ce spune acesta, dar, aparent, îl asculți.
A asculta real nu este ușor. Ascultarea reală cere un efort de voință, o încercare mereu reînnoită de focalizare a atenției aupra mesajelor emise de interlocutor. Este angajamentul de a înțelege lumea celuilalt, felul cum simte, gândește, lăsând de o parte, temporat, credințele, nevoile sau prejudecățile tale. Ascultarea este o formă de iubire pe care tu o oferi, iar celălalt o primește prin acceptare și atenție. Puteți verifica foarte ușor dacă ascultarea voastră este reală sau formală, observând: când asculți cu adevărat, când te prefaci că asculți, când îți este ușor (dificil) să asculți, ce subiecte sau teme de discuție dispar din memorie (amintire). Dacă nu vă mai amintiți subiectul discutat, fiți siguri că nu ați fost acolo, prezenți în discuție. Deci, ca o concluzie, ajungem să înțelegem că a comunica înseamnă a asculta.
În continuare vă propun să faceți cunoștință cu blocaje care apar în comunicare:
COMPARAȚIA—te compari cu celălalt atunci când începe discuția, începând să evaluezi dacă omul este „întreg la cap ” sau nu; în cadrul unei relații, dacă celălalt este mai vinovat sau nu, de câte ori a cedat ca să vă fie bine, de câte ori ai suferit etc. În această situație este dificil să recepționezi ceea ce îți comunică, cu atât mai puțin să înțelegi mesajul celuilalt și să-i răspunzi adecvat, pentru că tu esti ocupat cu „masurătorile”(cantitatea).
AMINTIREA—ceva din discuție cu celălalt te-a atins într-un punct sensibil care ți-a amintit de ceva din trecut și întreaga ta atenție este focalizată pe ceea ce ai spus atunci sau ai facut și cauți înfrigurat un răspuns puternic, ca și un șahist care dorește să dea un șah mat, simțindu-se în pericol. Asemenea momente obișnuiesc persoana ca, în timpul unei discuții, atenția să-i fie captată de anticiparea „mutării adversarului”, urmărind să-i impui propria realitate asupra unei situații, demonstrând ceva relevant doar pentru tine. În toată această strategie, cuvintele, sentimentele celuilalt trec pe lângă tine cu o viteză uimitoare, tu nefiind preocupat(ă) decât de demonstrațiile tale.
FILTRAREA—însemnând că o asculți pe cealaltă persoană numai atunci când aceasta este bucuroasă, senină și cu bunădispoziție, dar ridici ziduri atunci când aceasta este furioasă, deprimată sau nefericită. Procesele emoționale sau emoțiile negative ale celuilalt sunt amenințătoare pentru tine și atunci le oprești la granița ființei tale, mai ales când simți apariției (din punctul tău de vedere) a criticii, informații care te deranjează sau sunt dezagreabile.
ETICHETA—are o putere enormă. Una dintre cele mai distructive strategii de anitascultare este cea de a confecționa și a lipi etichete. A pune etichete înseamnă a confunda o parte cu întregul. Când etichetăm, avem iluzia că deja cunoaștem persoana, îi cunoaștem reacțiile, inseamnă că „știm cine este”. Ne simțim puternici și pregătiți cu strategii de acceptare sau respingere a unor informații.
IDENTIFICAREA—ce reactivează o suferință personală care a fost provocată de un mesaj al interlocutorului. Asta îți spune că o problemă a ta a rămas nerezolvată, o consideri de „evitat” sau e chiar neimportantă, iar aceste situații îți schimba idelile și sentimentele pentru că povestea celuilalt declanșează propria ta poveste rămasă în suspensie sau, în unele situații, finalizată nesatisfăcător. În acest moment nu mai ești disponibil(ă) să asculți ce spune cealaltă persoană, pentru a afla ce i s-a întâmplat.
VISAREA—se întâlnește foarte des în timpul zilei, într-un dialog, la persoanele plictisite, obosite sau anxioase. Aceste persoane nu au niciun chef să asculte partenerul(partenera) vorbindu-i despre nevoia acestuia(acesteia) de a fi apreciat(ă) sau sprijinit(ă). Mimează ascultarea, privesc chiar în ochi interlocutorul, dau din cap dar se gândesc la cu totul altceva decât la cuvintele celuilalt, pe care nici nu le aud.
REZOLVAREA PROBLEMELOR—blochează comunicarea, cu preponderență în cazul bărbaților (mai rar în cazul femeilor). Pentru un bărbat este dificil să asculte o femeie vorbind despre problemele ei, deoarece creierul lui este configurat pentru acțiune. El întrerupe ceea ce spune femeia gasind soluții practice la neîmplinirile ei emoționale. El își spune „Gata, i-am rezolvat problema!”, iar ea își spune „Măcar putea să tacă și să mă asculte…”.
DERAIEREA—apare în schimbarea bruscă a subiectului, atunci când unul din partenerii de conversație se simte atins emoțional și nu se simte confortabil cu tema în discuție sau nu are nicio dispoziție petru ascultare. Uneori bagatelizează sau glumește pe seama subiectului discuției (chiar dacă este foarte serioasă sau gravă), pentru a evita anxietatea unei implicări serioase. Poate că, iluzoriu, te simți salvat de acest mod de abordare, însă a lua în glumă partenerul atunci când acesta îți vorbește de frustrările lui, nu dă dovadă de inteligență emoțională.
PLACAREA—o altă tehnică de antiascultare prin care încerci să te faci plăcut(ă), fiind de acord cu orice părere a celeilalte persoane, prin clișee de genul:„Desigur…Da, bineînțeles…Absolut…Categoric…”Aprobarea este de dorit și oamenii tânjesc după aprobare, însă a aproba orice, fără discriminare, este o acțiune nesănătoasă. Partenerul de discuție folosește „placarea” pentru a evita o analiză sau un conflict, protejându-se, pe termen scurt, de o confruntare.
A AVEA DREPTATE—este nevoia personalităților de tip paranoid de a avea întotdeauna dreptate, care consideră că nu greșesc niciodată, care te închid la critici dar care știu să tacă și să se „umfle în pene” la cuvintele de laudă și „periere”. Aici apare intoleranța acestora la propriile lor greșeli, din nevoia superioară de reușită și competență. La urma urmei, a avea mereu dreptate devine plictisitor, iar a greși este profund omenesc.
CONTESTAREA—apare din nerăbdarea de a-l întrerupe pe interlocutor, dezaprobând afirmațiile acestuia, devenind neinteresat. Oamenii au o nevoie puternică de a argumenta, a contesta autoritatea celuilalt. Cei care au convingeri limitative foarte puternice sunt puțin dechiși spre ascultare reală. În general, aceste persoane folosesc sarcasmul, replicile caustice îmbibate cu „venin”, blocând comunicarea, împingând-o în forme stereotipe deinteracțiuni ostile.
Sigur că am prezentat doar câteva blocaje de ascultare(cele întâlnite frecvent), dar nu doresc să vă mai plictisesc cu prezentarea lor. Îmi permit să concluzionez, împreună cu voi, înțelegând din prezentarea de mai sus că ascultarea reală este mai mult decât a vorbi sau a sta cu gura închisă. Comunicarea reală înseamnă ascultare, participare și implicare. Pentru a înțelege cu adevărat ceea ce spune celălalt este nevoie să punem întrebări și să oferim feed-back. Un bun ascutător nu este un burete pasiv care absoarbe tot ceea ce i se spune, ci este un partener real care se asigură că a înțeles corect mesajul și a acceptat realitatea celuilalt pe baza căreia poate dezvolta argumentele proprii, fără a le impune celuilalt, nelezându-i părerea.
„Cel mai eficient mecanism de pe lumea asta, petru a fi în armonie cu ceilalți și a le obține sprijinul, este să fii în stare să-i asculți plin de înțelegere.” (O. W. Holmes)