Monotonia în căsnicie

Din ce în ce mai multe sunt cazurile de persoane care caută ajutor terapeutic pentru că se simt „obosite de căsătorie”. Rutina zilnică a adus monotonie, iar această monotonie face ca tandrețea, sexualitatea și conversația să devină plictisitoare sau aproape că nu mai există. Și să nu credeți că doar femeile se găsesc într-o asemenea situație, ci ambii parteneri acționează la o astfel de situație cu depresie, resemnare sau disperare. Din cauza faptului că relația este problematică, ajung la concluzia ca cei doi nu se potrivesc. Nu mai găsesc o punte de comunicare și, oricât încearcă unul din cei doi să gasească un punct comun, se pare că simte un gol și o dezolare.

Un astfel de caz am avut de curând, în care o femeie de 40 ani îmi dezvăluia dezamagirea ei, plângându-se de lipsa dialogului, chiar lipsa sensibilității pe care, zice ea, au avut-o la început. Nu-și mai recunoaște soțul. I-am privit trăsăturile înăsprite de nemulțumirile adunate în timp și ochii ce trădau disperare. Am întrebat-o dacă îi plac florile. Uimirea ei a fost pe măsura suprinderii, neînțelegând ce legătură are această întrebare cu problema pentru care a venit la mine. Am așteptat cu răbdare răspunsul ei, observându-i mâinile care trădau anxietatea prin frământarea degetelor și i-am privit din nou ochii ce arătau confuzia ei. S-a decis să îmi spună: „Da, iubesc mult florile și am câteva chiar preferate.” Am zâmbit și am întrebat-o cum face ca florile să rămâna mereu frumoase și să nu se ofilescă. Femeia s-a relaxat, ca și cum se pregătea să vorbească despre ceva plăcut, și, zâmbind, a continuat:„ Pai, le ud la intervale regulate, în fiecare primavară le schimb pământul și, dacă este nevoie, le schimb și vasul. Am grijă să aibă permanent lumină, că altfel se ofilesc…”

Simțind momentul propice, am întrerupt-o: ”Căsătoria dumneavoastră s-a ofilit?” La întrebarea mea, clienta a mimat o supriză și o revelație în același timp. După câteva momente de tăcere, femeia a început să transfere imaginea florilor asupra căsătoriei. „Hm, nu mi-a trecut niciodată prin minte faptul că o căsătorie poate să se asemene cu o floare. Acum am înțeles de ce mi-ați pus această întrebare…Dacă am fi făcut mai mult pentru a o îngriji, a remarcat în continuare femeia, dacă am fi avut mai multa grijă la cuvintele rostite, dacă ne-a fi rostit admirația pentru celălalt, toate acestea ar fi fost apa necesară florii și dăruită regulat.Ufff…” S-a oprit cu un suspin și a tăcut minute în șir, adâncită în analiză. I-am respectat tăcerea, continuând să-i urmăresc mimica feței. Lacrimi mari și tăcute brăzdau obrajii înroșiți de emoția trezită de sentimente nerostite. „De fapt, a continuat ea cu o voce răgușită, m-am neglijat și pe mine. Chiar mult. Nu mă mai recunosc și nu îmi amintesc de când nu mi-am mai schimbat coafura și de când nu m-a mai interesat cum mă îmbrac. Cu ani în urmă, o rochie nouă era aleasă cu grijă, să mă avantajeze, mă machiam și …of, soțul meu se uita admirativ la mine, sau cel puțin, așa îmi amintesc.” Ridicându-și privirea a recunoscut:„Pur și simplu nu am mai simțit dorința de a fi frumoasă pentru soțul meu. Și cred că nici el nu a mai pus preț pe aspectul lui, nu a mai avut chef să fie mereu îngrijit. Bănuiesc că asta o pot asemăna cu schimbarea pământului la flori…Da, am neglijat asta amandoi…dar mai ales eu…”

Am zâmbit ascultându-i modul cum făcea această asemănare și, profitând de acea descriere a ei despre îngrijirea florilor, am continuat: „Mi-ați spus că, dacă e nevoie, schimbați și vasul florii. Cum vedeți asta în căsnicie?” S-a gândit puțin și, cu un zâmbet fericit, mi-a răspuns: „ Cred că o vacanță, pe care de foarte mulți ani nu ne-am făcut-o, dar mi-am dorit-o…cred că o perioadă de vacanță, departe de casă, fără copil… Băiatul oricum are 20 ani și, când era mic, nu mergeam fără el. De fapt, chiar pentru el mergeam în concedii. O vacanță în care să ne detașăm de griji, în care să ne redescoperim unul pe altul, ne-ar face mult bine. ”

V-am prezentat acest scurt dialog, folosind metafora florilor, pentru a vă aminti că o relație are nevoie de atenție, de grijă, de susținere reciprocă. Asemenea unei plante, care fără un pământ bun, apă și lumină nu poate rămâne în viață, o relație nu poate supraviețui fără o grijă permanentă. Cel mai adesea suntem preocupați de a face, de avea,  de a acumula și uităm să ne avem pe noi. Uităm că noi ne așezăm treptat în „întuneric”, trăim mereu de azi pe mâine, plătind facturi, alergând după himere uneori. Acumulăm atat de multă frustrare, mânie, resentimente, până într-o zi când sufletul își cere dreptul la atenție și la „lumină”. Și ne întrebăm: Cum am ajuns în această situație? Oare m-am înșelat când am crezut că fericirea durează? Nu, nu ne-am înșelat. Însă există provocări în viață. Cea mai mare provocare căreia este nevoie să-i facem față este aceea de a fi martorii ciclurilor vieții, FĂRĂ A FI SCHIMBAȚI de ele. Suntem nevoiți să ne confruntăm cu circumstanțele în continuă schimbare, dar să nu uităm să ne asigurăm toleranța , îngăduindu-ne bucuria de a rămâne iubitori și încrezători.

Voi încheia, așternând cuvintele lui Jim Rohn: „Nu te îndoi de tine, căci acolo unde domnește îndoiala, nu poate locui încrederea! Nu te neglija, căci neglijența atrage pierdere. Nu te subestima și nici nu te supraestima, ci caută să devii ceea ce ești în stare să devii. Nu irosi timpul, regretând trecutul, ci investește cu înțelepciune în prezent, pentru a-ți construi viitorul.”