Este autentică NEBUNIA?

            Auzim deseori: „ești nebun(ă)”. Ce ne determină să punem această etichetă? Oare pentru ceea ce vedem sub formă de acțiune, limbaj, conduită, atitudine a unei persoane care este total „opusă” normelor de conduită în societate? Există, oare, în realitate nebunia sau este un construct mintal al psihiatrilor? Este sau nu autentică nebunia?

            Au existat specialiști și reacții, ieșite din sfera medicală, care au costatat existența bolii psihice. D.Cooper spunea: „ne găsim în fața bolii psihice, acest mit fiind considerat invenție a psihiatrilor, e etichetă pe care ei o aplică, după criterii luate din medicină...”. Evident că această atitudine „antipsihiatrică” nu a rezistat.

Nebunia există și va continua să existe. Fie ca tulburare psiho-socială, fie ca boală psihică, ea nu poate fi negată și nici eliminată. Nebunia este o experiență sufletească. Fiind interioară persoanei umane, este, prin urmare, subiectivă. Noi vedem cum se manifestă individul bolnav, dar nu știm ce este în interiorul său. Nebunia nu poate fi exclusă din sfera umanului pentru că, paradoxal, are o funcție foarte importantă în existența problemei. Nebunia nu este numai o boală psihică sau o abatere morală, este „un altfel de a fi” a naturii umane, iar această constatare este cel mai important aspect al său.

Dincolo de explicațiile medicale ale nebuniei, din punct de vedere psihologic, eu susțin următoarea teorie conform căreia, orice suferință umană, psiho-emoțională, este resimțită pe plan conștient. Există, pentru fiecare individ, un „prag” al suportabilității suferinței. În momentul depășirii acelui prag (intensitatea suferinței devenind insuportabilă), apare „anestezia” conștientului, acesta fiind modul nivelului conștient de a se „proteja”. În acest fel apare nebunia. Sigur că fiecare dintre noi am avut parte de suferință. Faptul că nu am ajuns la nebunie ne arată că intensitatea sufeințelor avut până acum nu au depășit „pragul” nostru de suportabilitate. Suferința este trăită diferit de fiecare persoană. Uneori, tulburările psiho-emoționale ne apar ca niște conflicte morale interioare care ne-au „violat” valoarea noastră ca individ în societate.

De aceea, este necesar să luăm în considerare orice suferință, conștientizând gradul ei de suportabilitate, intensitatea trăirii interioare proprii. Atunci când ne apare în minte expresia „nu mai pot!”, să apelăm la un profesionist în domeniu psihologiei pentru a ne ajuta să depășim starea și etapa. Nu alegeți să rămâneți în suferință, pe considerentul „asta mi-a dat D-zeu, trebuie să rabd!”. NU! D-zeu ne-a dăruit ceva foarte important: posibilitatea de A ALEGE. Transformarea individului, prin procesul negativ (distructiv) de tulburare a proceselor psihice, duce la nebunie. Nebunia este o tulburare majoră a echilibrului psihic, iar forma ei tragică produce un „cutremur” al ființei umane . Aceste dezechilibre psihice blochează funcțiile nivelului conștient.

Cunoscând riscurile la care oricare dintre noi suntem expuși și pentru menținerea unui echilibru psihic avem nevoie de dezvoltare personală, îndrumată de un psiholog, pentru a învăța cum să manageriem o suferință (unii folosesc expresia „ controlăm emoția”). Cred că toate cele expuse mai sus vă vor convinge să apelați, atunci când suferința devine insuportabilă, la psihoterapie. Bănuiesc că unii vor zâmbi ironic și îți vor spune în gând: ”Parcă bunicul/bunica au făcut psihoterapie...parcă părinții noștri au făcut psihoterapie... etc”. Așa este, însă nu uitați că trăim într-o epocă de transformări bruște și de degradare morală. Unii rezistă și se adaptează, alții nu.

Persoanele ajung la psihiatrie pentru că nu au fost la psiholog!