-Da...dar nu riscă să spună cuiva, pentru că ar avea de suferit copilul, învățătorul având renume...

-Dumneavoastră realizați la ce traumă vă expuneți copilul?

-Da, îngână clienta mea, dar e deja în clasa a IIIa și nu mai are decât un an...

Simt cum revolta îmi pune sângele în mișcare și mă cuprinde o durere imensă produsă de (re)deschiderea rănii mele mai vechi, rana de nedreptate. Am 30 ani de lucru cu părinți și copii și clipă de clipă am fost însoțită de iubirea față de oameni. Nu vreau să cred că se mai acceptă în învățământ asemenea persoane frustrate și cu probleme comportamentale. Nu vreau să cred că atitudinea acestui învățător față de elevii lui nu este cunoscută de colegii de catedră. Și dacă este cunoscută, nu vreau să cred că acei colegi nu iau atitudine...

           Am susţinut mereu faptul că pentru a fi dascăl, medic sau preot este nevoie de acea “chemare” pe care nu o dobândeşti în şcoli şi pregătiri (acolo doar înveţi metodele prin care poţi transmite mai departe cunştinţele tale), este nevoie, mai presus de orice, de IUBIRE PENTRU OAMENI! Știu că am ajuns să trăim întro lume lipsită de IUBIRE ȘI REPECT, știu că trăim într-o lume în care valorile, pe care le-am învățat și care ne-au ajutat să ne maturizăm, nu mai au aceeași importanță. Mi-e greu să cred că părinții (născuți după generația mea) acestor micuți școlari ce pășesc timid în lumea regulilor și a „educației socității” mai acceptă asemenea tipar educaționa. Și, cu bucurie, am găsit o postare pe facebook, scrisă de dl. Cristi Bădulescu, medic veterinar, TATĂ a doi copii, care a luat atitudine față de aceste situații care par a se desfășura pe un „câmp de luptă” și în care dușmanii sunt „copiii și profesorii”. Cuvintele acestui părinte mi-au întărit speranța că nu e totul pierdut și nu sunt puțini cei „utopici”, care-și doresc un popor sănătos și fericit.

”Scrisoare către PROFESORI

În calitatea mea de om inteligent, fac apel la calitatea tuturor profesorilor, de oameni inteligenţi şi îi rog să îşi schimbe modul de a privi, de a vorbi şi de a trata învăţăceii. Indiferent că sunt elevi, liceeni, sau studenţi sunt oameni şi ne vor înlocui, la un moment dat. OAMENI BUNI nu este război! Nu sunteţi două tabere adverse. Încă din şcoala generală se încearcă inducerea unei stări psihologice în mintea copilului că PROFESORUL ESTE DUŞMANUL, TIRANUL care obligă copilul să facă teme, să înveţe împotriva voinţei lui. Mai târziu această stare se transformă în lipsa de respect a liceanului sau a studentului faţă de cel de la catedră. EU cred că cea mai importantă lecţie pe care trebuie să o înveţe şi elevul şi profesorul este RESPECTUL RECIPROC. Este sămânţa binefacerii şi transformării noastre, că societate, într-o societate care va evolua rapid. NU VEDEŢI că nimeni nu evlolueaza aşa? Chiar nu vede nimeni că fără să învăţăm RESPECTUL, nu evoluăm. Ba, dimpotrivă, decădem din ce în ce mai mult. Nu se întreabă nimeni de ce sunt atât de evoluaţi Japonezii? Va spun eu. Pentru că şi acasă şi la şcoală prima şi cea mai importantă lecţie de viaţă este RESPECTUL. Ei au un respect desăvârşit faţă de orice. Au dus acesta calitate la nivel de artă. De aceea nimic nu este greu pentru ei. Gândiţi-va la TOATE GREUTĂŢILe la care i-a supus viaţă. SINGURI au făcut faţă catastrofelor şi au devenit şi mai înfloritori de fiecare dată. Şi totul a plecat de la sămânţa numită RESPECT plantată de fiecare părinte în sufletul copilului lui, apoi cultivată apoi de profesori până la cel mai înalt nivel.

DRAGI PROFESORI arătaţi nivelul vostru ridicat de inteligenţă! FACEŢI VOI PRIMUL PAS ! Hai să fim noi generaţia care schimbă regulă jocului! Hai să învăţăm copiii noştri, dar şi ai altora că nu suntem duşmanii lor. Să îi facem să înveţe din plăcere, nu din obligaţie. Hai să învăţăm părinţii lor de azi că nu suntem duşmanii copiilor lor. Hai să învăţăm copiii noştri, dar şi pe ai altora să se respecte în primul rând pe ei, să respecte oamenii de lângă ei. Să respecte natură. Să onoreze evoluţia. Să îi învăţăm să îşi dorească evoluţia.

MULŢUMESC oricui va citi aceste rânduri şi va reflecta asupra lor.

MULŢUMESC tuturor celor care mi se vor alătura în această aventură.

Promisiunea mea este că nu voi renunţă la acest gând, chiar dacă rezultatele se vor vedea peste 20-30 de ani, dacă vom fi din ce în ce mai mulţi.”

Aș avea atâtea de spus însă cred că fiecare dascăl/părinte, ce lecturează acest articol, SE VA TREZI și va lua atitudine. Sigur, am convingerea că aceste cazuri sunt mult mai puține decât a dascălilor devotați și dedicați modelării copiilor, cu iubire și respect. Ca o completare a celor spuse, vă recomand o carte (necesară tuturor părinților și dascălilor), „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” – Augusto Cury.